mă despletesc în cuvinte
ca un rob secerând pe întuneric;
ochii, doar ochii au rămas ai mei -
până la urmă fuga printre can(i)oane
aidoma gloanțelor în piepturile tinere
nu poate avea decât un singur final...
și totuși cineva întinde pe felia de viață
capcane timpului -
nebuni, ce nebuni să ne iubim
în anotimpuri cuantice,
o singură viziune despre abandon
a fost îndeajuns pentru căderea în infern
uite,
acum sub noi e o liniște pe care n-o vom numi
nicicum,
un foșnet al simțurilor desface,
cu mâinile cu care mi-ai deschis nasturii dimineții,
plasturi cangrenați din trecut
un fior absurd de franc
îmi scotocește prin buzunare!
22 feb. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu