Octombrie și tu

sunt bolnavă de tine
octombrie
când îmi pătrunzi până la oase
nopțile
trăiesc o zi în trei ceasuri
fără umbre
auzi vuietul frunzelor
cum te strâng în mine
nu mai sunt eu
cea care-ți respiră prin piele
picură din mine
un sărut hoinar
foșnesc plopii - metereze
între noi toamna
a mai făcut un pas.

Pasăre de lut

ploaia se întoarce în sine
spălând trotuare obosite
coroane arămii se clatină ritmic
șuieră mohorât o toamnă rece
cât toate temerile mele;
sunet de vioară îmi modelează suflarea
uit de ce mi-era dor
cum încăpeai în versurile mele
ca o pasăre de lut
strigându-și zborul,
ceasul a rămas odihnindu-se
la piciorul pădurii
peste noi timpul
rămâne verde crud
în pas de mai.

01 oct. 2013

Foto by Mihaela Boboc, 2009, Horezu

Poemul care nu poate fi scris

obișnuiai să locuiești în mine
să umpli și unghiul
în care nicio pânză de păianjen 
n-ar fi încăput,
în dimineața aceea surdă
de toamnă târzie
am știut că ești poemul care nu poate fi scris;
de atunci am scos
vers după vers,
m-am învelit în rugăciune;
acum aștept o altă dimineață
să ne adune zbaterile
într-un pământ nou.

În crepuscul

continui să-mi spui că iubirea 
are tăria fânului cosit în zori
poate ar trebui să trăim 
în crepuscul
răstigniți între cruci
înainte ca prima suliță
să lovească în coastă.

Am promis, tată!

Sunt aproape cinci ani
de când sunetul cuielor
îmi răstignea ultima dorință.
Ți-am încălzit mâinile
am promis să te duc cu mine
în vers și culoare,
să te port prin toate anotimpurile.
Ai intrat de atunci în sângele meu,
în strânsoarea inimii
pastelul tău trăiește în mine,
nu știu când pictezi tu,
când scriu eu
și toate cuvintele
se îmbracă în acuarelă.

24 Sept 2013

grafica aparține tatălui meu, Mirică Gelu.

Acuarelă anonimă

Trăiesc în cratere săpate de ploi

şi pâlcuri ţepoase de iarbă,
un soare singuratic
adulmecă pământul
cu ultimele puteri;
peste văi arămii
sufletul meu tace,
demult
într-o toamnă 
te-am iubit
atât de mult
încât să-ţi port numele
prin toate frunzele;
în altă toamnă te-am îngropat –
era târziu
frunzele îşi pierdeau culoarea
aşa cum dragostea se diluează
odată cu timpul
într-o acuarelă anonimă;
câte toamne vor mai trece
prin mine
până ne vom întâlni 
la umbra stejarului însângerat
să vorbim despre noi.