fără să-mi dau seama cum ferestrele se împachetau
în cadoul din cadoul din ambalajul cuiva
care nu crede că toamna se desface precum o castană coaptă
din temnița verde
mai verde decât Parisul pipăit o singură dată
cu degetele boschetarului
din colțul camerei
pe care filmul voalat
l-a iertat de neputința de a păși drept
prin atâtea lucruri strâmbe
vedeam Tour Eiffel prima dată
lângă mine o fată din grup plânge și se ciupește de mâna
cu care și-a întins fardurile pe pleoapa zilei
”mi-am dorit atât de mult...e un vis...”
eu am lacrimi în ochi
empatia nu mă iartă nici acum
trăiesc prin visul fetei din grup
al cărei nume l-am uitat în cincisprezece ani
mi-a rămas nodul din gât privind o viață neîmpachetată
cum iese din cutie în cel mai nepotrivit moment
trei fluturi monarh îmi țin de mână cei doi copii
cu bube de sfinți și căzături inexplicabile
e miezul lui septembrie
și nimic nu se mai leagă
mă gândesc doar la planetele trecând cruciș prin mine
și asteroidul legănându-se spre alte dimensiuni
poate și acolo o fată
întreabă un sfânt
dacă fluturele în plus e pentru ea
și cât costă o pereche de aripi
de închiriat.
18 sept 2016
