pe strada aceea fără nume

aș fi vrut să-ți spun că te iubesc
pe strada aceea fără nume
eu zâmbeam mai mult
tu erai spre răsărit
cufundat în cafeaua de dimineață  
primăvara se alungea nefiresc 
pe degetele mele
poposesc inele de timp

obosesc parcă mai mult
străjerul și-a depus armele 
în noapte
o văd pe mama aplecată pe marginea patului
și genunchii ei decupează timpul
cuvintele se divid cu zgârcenie
ne împuținăm în tot ceea ce contează

m-ai lăsa să te scot din gând
așa simplu cum visez că-mi ești
cu toate nervurile ghem în sufletul meu
să scriu poemul orfan din catrene de dor
când soarele e dincolo de prima împărtășanie
anotimpuri răscoapte îmi trec prin artere
poate e devreme
am început să cred
în diminețile de duminică
din candelă îmi picură versuri
peste tot ce nu poate fi cuprins.

foto: Mihaela R. Boboc, Sighetu Marmației, 2009