Când a rupt zăbala

se făcea că era amiază
soarele se pitise după casa cu horn înalt
și o bucată de cer
Grigore asculta Nessum Dorma
fumând gândul greu că Elena lui doarme
sub piatra albastră
priponit, calul odată sălbatic aștepta cu urechile ciulite
și nimeni nu-l alunga
rămăsese așa cu gâtul întins spre lume
o urmă de vinovăție
în ștreangul cât un leagăn fără stăpân
era pe înserat
când a rupt zăbala
și a mușcat din pământ
copitele plângeau sub el și 
m-am oprit să-l pictez în noaptea când n-am mai știut
cum să te iubesc.

Pe Tine

Pe Tine Te lăudăm
de la Buzău spre Maramureș
leagănul poeziei mele
o singură inimă
azi, când pădurile ard
și copiii ne plâng în vene
când ploile se zbat în cochilii de melc
și claustrofobi de sens
coborâm în salina durerii
azi, când pierdem și regăsim
respirația în genunchi la picioarele Crucii
azi, la moara cu apă sfințită în dor
de la un capăt la altul
hotar în hotar
o singură limbă
vorbită și plânsă
niciodată uitată
Pe Tine Te fericim
Maică în ochii blajini ai Iubirii
iubirea sfâșiind zarea
îmbrăcată în straie de lut
o singură suflare
și omul se mişcă în raiul
ca o promisiune pe care nu o vând nimănui
nici viselor închinate
cu fața în perna translucidă a fricii
așa Te mărim
și chipul din icoană
zâmbește imperceptibil
mâinii mele drepte
care atinge și doare.
Nu mai sunt eu
înăuntrul cochiliei
doarme poeta
cu fața spre răsărit
ca toate poveștile țesute
din poala raiului
alunecând tiptil
până devenim una.


Mihaela Roxana Boboc, 24 august 2019

Din zahăr și nisip

Să nu spui nimănui nimic
cum te-am pictat din zahăr și nisip
din praf dulce pe tălpi de pelerini
și pasul cel sculptat în flori de crini
călcând pe crengi și pe rugină
în noaptea care va să vină
iubita se lasă mângâiată
din creștet și până în moarte
de mâini sărutate de gând
să nu spui nu, nicicând
căușul palmei la gură pe alei
și prin zăbrele la fereastra cu zmei
nu cred o iotă în regrete
se pune praf de două degete
azi înăuntrul păpușii mute
mimează un scâncet paginile rupte
nu culeg vise întinse pe asfalt
când tu ramai în cerul de smarald
înec doar curcubeie pe-nserat
mă rog la râu încet, de am iertat
nu știu, să scot lumina din sân
pe dor să-l fac creștin, iar nu păgân
nu cred în rime prefăcute-n scrum
sau versuri albe când miroase-a fum
mai ține-n palmă un vers șchiop
să pară timpul un școlar miop
sărută-mi tâmplele zvâcnind, doi cocori
îngână un cântec de leagăn în zori
buzele pun pe umărul drept un semn
clavicula macină dorul în lemn.

Povestea cailor

08 pm
ascult Charles Aznavour
atentă la mimica artistului
în pauzele dintre respirații
încape un poem

09 pm
copiilor
le citesc povestea cailor ciupind din palma întinsă a războiului
și chiar la ultima frază plâng odată cu animalul iertării devenit albastru
în clar de lună
citesc printre gene
cum se numește femeia
sieși casă
sieși poezie
mâine va ploua cu lumină
mâine ne va găsi ropotul cailor
îmbrățișați
pe hârtie.

10 pm
Citesc atâta durere că nu știu unde încape
viață după viață
în matrioșca cu povești
clovnii rup cu nesaț cortina
frica mușcă brațul neodihnit
dacă mă așez la rădăcină
înfloresc pe un ram
rupt din claviculă.

11 pm
Inima femeii rotește ceasul din turn
spre miezul nopții
destram visul prins în două dimensiuni
pentru că nimeni nu scrie despre drumul înapoi
în sine
despre vindecare și plaga închizându-și ochii
ultima oară 
o copilă bolnavă de cancer spune că nostalgia este iubirea care rămâne
o cred
pe chipul mamei 
citesc epuizarea

...
dacă am scris despre asta
devine mai ușor
să îmblânzesc cai albi și negri
culorile dorm în cutia de lemn
la un loc cu iubirea.

That blue little sparrow

That blue little sparrow beyond the shutter
trying to catch a moth wing
what a delusion to think that love
is a bite of wind
or maybe this watercolor fits
into a morning spoon
how I love each sign
heaven gives, heaven takes
away from us
how you throw away each smile
and call it faith
how I fit into the blue sparrow's heart
and melt
into the soften yellow despair
don't catch the falling leaves
let them heal the painter soul
my soul
as if light catches your shadow 
and let it be.