cum ninge a poezie

poete,

a venit vremea să ridici iarna pe umeri

și să umbli

cuvintele au ațipit 

este o noapte mai albă decât zăpada care se așterne molcom

oasele dor sau poate doar închipuirea nopții

cum ninge a poezie pe șira spinării

poete, 

primăvara se ascunde după cuvinte poposind în gară

șinele scârțâie docil a viață

o foame macină încheieturile

să le ungem cu unt și dulceață

să ungem felia de viață

poete,

e încă februarie 

prin ceață

femeia ta plânge și toarce

durerea se înmoaie în sufletul plin

și ninge-n cuvinte

ninge senin

poete,

lumina și-agață haina în cui

e mult prea devreme 

întinde o mână

să simți ghioceii cum ies din pământ

hai, vino din lumea de tină

să-aducem luminii mărțișor

poete,

ne suntem datori

înfige cuțitul în gâtul durerii

poeme albe să curgă 

pe trupul femeii 

învinețit de dor.