E frig în cer

Multă vreme am crezut că poezia ești tu
iar eu, o femeie mestecând cu buze strânse timpul.
Femeile poartă în traistă grija -
păcatul scos din pantofii maternității,
poarta abruptă unde lumina înfige colții
și bezna se retrage nevindecată.
E frig în cer,
frig în acest octombrie de brumă,
ne-am născut din voi,
mergem spre voi,
lepădam numele și copiii din pântecele nostru în pântecele nesățios al lumii,
plânsul devine terapie;
am fost fiica ta
și culorile se izbeau de trupul meu,
îmblânzește-le, strigai,
ca și cum ai mângâia pisicile negre și ele ar deveni albe -
ce proști am fost!
Timpul ne prinde urma pe hârtie,
câte în cer așa și pe pământ,
Poezia mea,
stampele fiicei lui Hokusai,
iubindu-și părintele
dincolo de moarte.