Îngerul meu

dacă toate acestea sunt vis
să nu mă trezești
veghează când în jur nu-mi rămâne decât ziua îmblânzită
de soarele unui noiembrie
e târziu și începe liturghia în zori
ceva despre oameni
mai mult despre îngeri
dacă te-aș putea numi
precum în cer așa și pe pământ
luna se leagănă ușor pe
obrazul copiilor 
au adormit cu raiul între pleoape. 
Nu mi-a rămas nimic al meu 
am vândut și lepădat 
iubiri 
promisiuni 
anotimpuri
norii se strâng ciorchine și stelele au amuțit 
străzile se vindecă de singurătate 
străzile nu știu de ce
îngerul meu zboară cu o singură aripă 
și aceea nu e materie 
nici adiere 
e poem
crește în mine o inimă 
străină de toamnă
printre rânduri crucile poeților 
ating veșnicia
printre rânduri te găsesc 
rezemat de punți 
cum înalți lampioane de durere
peste râul de onix
iartă casa poetului mirosind a fum
iartă inima bătând vremelnic 
iartă.